Cand m-am uitat mai bine am putut vedea ce era acea lumina alba ce strapungea noaptea-ntunecata…era un inger.Imediat ce m-a vazut si’a deschis aripile lungi si albe si s-a ridicat deasupra mea,lasand in urma o lumina puternica,angelica si se facu pierdut in noapte,disparand in negura,ca o stea cazatoare de pe cer…
Initial crezesem ca a fost o iluzie,dar lacrimile provocate de lumina prea puternica mi-au confirmat o realitate de neimaginat.
Ramasesem cu imaginea lui intiparita in minte si pentru serile ce urmasera,iar dupa o saptamana l-am revazut dar nu a mai fugit.
Cu pasi timizi si lenti m-am apropiat de el,observand prin acea lumina ca nu era un “el”,ci o “ea”… .Era frumoasa,avand un par galben ca granele verii,doi ochi albastri precum cerul de amiaza…mi’a atins obrajii cu mainile ei calde,cu o atingere atat de tandra…si totusi,nu era un vis,ci o realitate putin imaginabila…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu