Plictisit de moarte,scriu o poezie,
N-are nici un sens,sau poate...cine stie...
Privesc spre cer,
Un soare puternic ma orbeste,
Simt cum lumina lui puternica,
Trupul imi incalzeste...
Incep sa imi imaginez,
Ca sunt pe un taram de nedescris,
Simt cum calc pe nisipul incins,
Simt in aer sarata briza a marii,
Aud valurile spargandu-se langa mal,
Am inceput sa visez...ce caldura,un calvar...
Cand deschid ochii,
Revin la realitate,
Totul a fost o traire de moment,
O iluzie datorata caldurii,
Si a ceea ce in minte mea era,
Era oceanul,era briza,era marea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu