luni, 27 aprilie 2009

>>> Un vis... <<<

Plimbându-ma prin parc si ascultând cântul dulce al pasarelelor,am fost întrerupt,placut,atentia fiindu-mi captata de banca care se afla în fata mea,aceasta fiind ocupata de o fiinta la fel de frumoasa precum un înger.Eram captivat de ea.
Încercând sa deslusesc ceea ce vedeam,m-am apropiat.Cu fiecare pas pe care îl faceam,descopeream câte un detaliu.Acel înger era o fata cu chip gingas.
Auzindu-mi pasii timizi,apropiindu-se,si-a ridicat capul mic,si m-a privit cu ochisorii sai frumosi,precum doua nestemate.Ajungând lânga ea,m-am asezat pe banca,iar fata mi-a zâmbit.Obrajii sai au fost inundati de sânge,capatând o nuanta rosiatica,iar privirea ei a devenit jucausa,parca asteptând urmatoarea mea miscare,care,nu a intarziat sa apara.
Am început o discutie aparent nevinovata,care devenea tot mai serioasa.Am aflat ca o cheama Cassandra,ca are 15 ani,si ca tocmai se despartise de prietenul ei.Încerca sa isi revina,petrecând putin timp în linistea întrerupta doar de cantul dulce al pasarelelor.
Încerca sa para fericita,dar lacrimile amare care îi udau obrajii o tradau.Am început sa îi spun ca nu este vina ei,continuând cu vorbe linistitoare.Ea a inteles ca încercam sa îi alin durerea,si si-a pus capul pe umarul meu,apoi a început sa plânga fara retinere,dând frâu liber lacrimilor destul de numeroase.
Într-o încercare de a o linisti,am început sa o mângâi pe spate.
Când lacrimile sale au încetat,a început sa se scuze,ca m-a stresat cu viata sa sentimentala,cam dureroasa ce-i drept.Eu i-am spus ca nu este nici o problema,moment în care mi-a daruit numarul ei de telefon.

^_^

A doua zi am invitat-o la un suc pentru a o cunoaste mai bine.A fost destul de încântata ca am sunat-o.La terasa,mi-a spus ca încântarea se datora faptului ca nu credea ca o voi suna vreodata.Precum ieri,totul a început cu o simpla discutie,care,de aceasta data,nu s-a terminat în lacrimi,nici macar o fata întristata.
Discutia noastra dezbatuse deja mai multe subiecte,printre care si vietile noastre,care erau destul de asemanatoare.Fara sa ne dam seama,între noi se nastea o dragoste tot mai mare.La finalul zilei am condus-o acasa,si nu mica mi-a fost mirarea,când am aflat ca nu statea departe de mine.
În timp ce ma intorceam acasa,si pana am adormit,in mintea mea era aceeasi intrebare:Cum de nu o cunosteam,cu toate ca locuia aproape de mine.
În urmatoarele trei luni am petrecut împreuna cu Cassandra , aproape fiecare zi.Saruturile si îmbratisarile,care la început erau cam inexistente,au devenit tot mai tandre,iar tinutul de mâna a devenit nelipsit.Dupa-amiaza mergeam prin parc,sau,în caz ca era prea cald,la o inghetata.Serile le petreceam privind impreuna la stele,sau ascultând muzica,aceasta fiind o pasiune comuna.

^_^

Nu mica ne-a fost surpriza,când,am aflat ca nu suntem doar in aceeasi zona,ci si la acelasi liceu.De fiecare data,mergeam la ore împreuna,iar la terminarea lor,faceam o mica plimbare prin parc,apoi,ne faceam temele,împreuna.
În comparatie cu cele trei luni,serile le petreceam destul de asemanator.Acestea erau racoroase,oferind oportunitatea pentru o plimbare,oportunitate de care ne foloseam din plin.
Într-un weekend,aparent plictisitor,am mers cu familia la un gratar.Am fost extrem de bucuros sa aflu ca era si ea acolo.Astfel am putut sa-i cunosc parintii si vice-versa.Cassandra era copia fidela a parintilor sai,acestia fiind doi oameni minunati,deschisi,care au fost încântati sa ma cunoasca,sentimentul fiind reciproc.De ai mei,ce sa zic,s-au îndragostit de ea,îndragind-o ca pe propriul lor copil.Ambele familii au avut cam aceeasi reactie.
Vrând sa scapam de sub ochii atenti si indiscreti ai parintilor nostri,ne-am dus la o mica plimbare,pe la Gradina Zoologica.
Admiram animalele precum doi copii mici,amândoi fiind extrem de fericiti atât din cauza ca scapasem de privirile indiscrete,cât si de aerul curat,de animalele vazute si de linistea oferita.
Despartirea a fost destul de usoara,dat fiind faptul ca ne reîntâlneam seara,la un suc.
În acea seara ne-am amuzat copios,spunându-ne unul altuia,ce au spus parintii fiecaruia despre celalalt.
Dragostea noastra era la apogeu,fiecare clipa petrecuta împreuna fiind pretuita precum aerul.

^_^

La terminarea liceului,eram înca împreuna,drumurile noastre mergând în acelasi sens,amândoi dând la medicina.Dupa festivitatea de premiere,am achizitionat un apartament,doar pentru noi doi.Precum în liceu,sfârsirea orelor era urmata de o plimbare relaxanta,pentru ca mai apoi sa învatam,împreuna.
La festivitatea de absolvire a facultatii i-am pus marea întrebare,la care mi-a raspuns extaziata:DA!
 Seara care a urmat a fost una de vis,seara care,atât eu cât si Cassandra,o vom pastra în suflet mereu.

^_^

La nici o luna,de la marea întrebare,a urmat ziua cea mare.Totul parea ca rupt dintr-un basm.Totul era minunat,dar mai presus de toate,ea era minunata.Rochia s-a alba,îi venea ca turnata,iar ochii sai straluceau orbitor,radia,umplând pe toata lumea cu energia ei debordanta.
Locatia aleasa a fost una selecta,precum si invitatii de altfel.Cu toate astea,acestia au fost numerosi,de la prieteni din copilarie,pâna la colegi de liceu,facultate,si loc de munca.
Mesele erau împodobite,totul fiind pregatit pentru ceea ce va urma.
Dupa ceremonia religioasa,care a fost extrem de emotionanta,a urmat plecarea la restaurant.
Ospatarii au venit,aducând mâncarea,iar lautarii creeau voie buna si veselie printre invitati,care erau atât la masa cât si pe ringul de dans,jucând si chiuind de bucurie.
La un moment dat,am fost chemat la bucatarie,spre a fii ,,întrebat'' ceva,acest lucru fiind doar de decor.Pâna sa realizez îmi furasera mireasa.M-am uitat bine dupa ea,nimic.La scurt timp,timp ce a parut o eternitate,vine si telefonul mult asteptat.
Rascumpararea a fost destul de valoroasa,ca si Cassandra de altfel.
Totul a decurs fara evenimente neplacute,iar la final,am plecat,în BMW-ul primit drept cadou de nunta.
În acea seara,când am ajuns acasa,primul lucru pe care l-am facut a fost un dus,facut împreuna desigur.Cu toate ca ziua fusese destul de agitata si obositoare,acum,fiind în sfârsit singuri,ne simteam plini de energie.Numai era nimeni,numai noi doi.Ne-am daruit unul altuia într-un fel profund.Timpul se oprise in loc.

^_^

La noua luni a aparut si mica noastra comoara,Carra.Eram în al noualea cer amândoi.Micutul omulet,parea atât de fragil,fiind tinut într-o strânsoare protectoare de mama sa.Cu toate ca era foarte mica,fiica noastra era foarte energica,miscându-se în continuu,dar,când am luat-o în brate,parca si-a pierdut toata energia.Se uita la mine cu ochisorii sai mici,caprui,precum cei ai mamei sale,si gângurea jucaus.
Datorita venirii noului membru al familiei noastre,schimbarea apartamentului era inevitabila.Acesta a fost schimbat cu unul mai mare,mai spatios,care îi oferea destul loc de desfasurare micutei Carra,care începea sa mearga de-a busilea.
În prezent Carra este în cls. a-IX-a,având 15 ani.Este copia fidela a mamei sale.Un par lung,saten,doi ochi caprui,buze pline,într-un cuvânt,mama ei.De fiecare data când o vad îmi aduc aminte cum arata Cassandra când ne-am cunoscut.Totul este extrem de frumos acum.Ne iubim ca atunci când eram copii,iar în timpul liber,facem câte o plimbare,seara,la un suc.Exact ca în copilarie,exact ca acum douazeci si cinci de ani.

END

Un lucru ce ar mai putea fi zis despre mine este faptul ca sunt un sentimental si ca,in unele momente,imi las mintea sa zboare fara tinta,visand cu ochi deschisi,insirand pe foi,ganduri,vise si trairi,dar cel mai important,sentimente:D

Mai departe va las pe voi sa comentati:D

7 comentarii:

Anonim spunea...

Viata trece asa de repede..incat nu'ti vei da seama! Viata nu trebuie visata!VIATA TREBUIE TRAITA!Cassandra ar putea deveni realitate,frumusetea acestei povestiri ar putea deveni viata ta! Realitatea e cruda! Viata e grea! Dragostea e frumoasa! ... toate se leaga intre ele... Pana si moartea are un sens! NU'TI VISA VIATA,TRAIESTE'TI VISELE!

Handesion spunea...

fii atent.... nu pot sati citesc pe moment... este destul de tarziu si am ceva treaba... insa nu pot sa te las asa... fara sami anunt vizita.... mai ales ca esti la inceput... rpomit ca in urmatoarele zile voi citi....
bun venit pe blogger..... si mult spor si inspiratie... tinem legatura si mia placut foarte mult comenturile tale...

Hălăţel spunea...

Ce mi-a placut:x
Ai inceput foarte frumos^^.

Handesion spunea...

miai comentat foarte frumos postarile mele... siti multumesc ca tiai facut timp sa citesti mai mult de una... am vazut ca esti de acord cu parerile mele...
tiam citit frumoasa poveste.... este intradevar intruchiparea povesti perfecte... este o utopie... sunt mai negativist de genul meu... sunt tipul de persoana unde daca nu exista agitatie si probleme viata nu mai are savor... de aceea postarile mele se refera la cum sa treci peste prob... cum sa eviti prob din puctul de vede faci rau ti se va face rau... de aceea cu scuzele de rigoare este cam falsa... mie asa mia placut este foarte frumoasa... dar amintesteti data viitoare ca o problema o dificultate peste care trec ii leaga mai stras... ai o minte ce gandeste foarte frumos... ai un stil de a scrie poetic... si astept postari noi.... hai hai ca nu scapi cu una... hai esti la inceput.... ia sa vedem ma depasesti si ca numar de postari si ca calitate??? hai sa vedemm!!! te provoc!!!!

Angelo spunea...

Multumesc de comm de pana acum.Atat tie Halatel, cat si tie Handesion. Iti inteleg punctul de vedere si iti multumesc pentru sinceritate. Voi accepta provocarea ta. De obicei sunt un tip pozitiv, iar asta se regaseste in poveste. Acum lucram la una mai trista, pe placul tau ma gandesc, doar ca am mici probleme la final. Va aparea in cel mult o sapt pe blog. Apropo, Handesion, imi plc blogul tau deoarece priveste viata in mod direct si te ajuta sa abordezi diferite parti ale vietii care iti cam dau batai de cap si te supara ;)

A dream spunea...

E minunata intrarea... In acesta lume exista doi oameni fericiti care se iubesc,eu din pacate nu ma aflu in acesta categorie si acum cu greu mai pot sa cred in povesti cu final fercit.
In timp ce citeam acesta intrare ma tot asteptam ca la un moment dat dupa atata fericire sa dau de un pasaj cu lacrimi.M-am inselat:).E interesant sa descopar ca titlul acestei intrari este varianta in limba romana a denumirii blogului meu:D.Si eu intentionez sa scriu un roman,dar nu am mai continuat prima intrare,deoarece nu mai gasesc timpul necesar.Oricum,mai devreme sau mai tarziu o sa termin ceea ce am inceput.
Felicitari!Mi-am facut o parere foarte buna despre tine si blog.

sweet_girl_adutza spunea...

superb...aproape ca mi-au dat lacrimile... tine-o tot asa...